Cum sa opresti reimprospatarea din fundal a aplicatiilor pe iPhone

Configurare noua (How To)

Situatie

Daca vrei sa economisesti baterie pe iPhone-ul tau, oprirea reimprospatarii aplicatiilor in fundal este ceea ce trebuie sa faci.

Solutie

Functia de reimprospatare in fundal (background app refresh) a fost introdusa de catre Apple in iOS 7 cu scopul de a ne face, cel putin teoretic, viata mai usoara. Rolul reimprospatarii in fundal este de a permite oricarei aplicatii deschise, care ruleaza in fundal (deci nu a fost inchisa prin sistemul de multitasking), sa isi actualizeze continutul oricand dispozitivul ii ofera aceasta oportunitate sau chiar inainte ca noi sa o deschidem. Asta inseamna ca daca peste noapte, de exemplu, am lasat o parte dintre aplicatii, cum ar fi, mai ales, cele sociale, deschise, acestea isi vor putea reimprospata continutul automat, iar noi, in momentul in care vom accesa telefonul de dimineata, nu vom mai astepta lunga incarcare a continutului.

  • Deschidem aplicatia “Configurare” din ecranul de pornire.
  • Selectam General.

  • Alegem Reimprospatare in fundal.

  • Aici putem dezactiva sau activa reimprospatarea aplicatiilor.

  • In cazul in care telefonul nostru este pe Economisire baterie, reimprospatarea aplicatiilor in fundal, este automat dezactivata.

Tip solutie

Permanent
Etichetare:

Voteaza

(20 din 42 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?