Protejarea și localizarea unui telefon pierdut sau furat prin intermediul contului Google – Android

Configurare noua (How To)

Situatie

Nu doar că vei putea să vezi pe o hartă Google Maps unde se află dispozitivul în timp real, ci și iniția redarea unui sunet, blocarea dispozitivului cu o parolă (și afișarea unui mesaj și a unui număr de telefon de contact) și ștergerea tuturor datelor.

Solutie

Pasi de urmat

Pentru ca metoda prezentată în continuare să funcționeze trebuie ca dispozitivul respectiv să fie conectat la un cont Google și aibă setările standard, inclusiv să fie activată locația prin GPS. Desigur, acesta trebuie să fie pornit și să fie conectat la internet.

Toate informațiile despre găsirea unui dispozitiv pierdut le găsești pe pagina oficială de suport. Un lucru important de menționat este că după ce s-a efectuat localizarea, se va afișa pe telefon un mesaj de notificare, utilizatorul știind că a fost localizat. Prin urmare, este recomandat să te documentezi cu privire la opțiunile pe care le ai la dispoziție, înainte de a începe localizarea.

Pentru localizarea telefonului și blocarea acestuia, respectiv ștergerea tuturor datelor va trebui să accesezi centrul Google de găsire a dispozitivului Android:

https://myaccount.google.com/find-your-phone

Mai departe va trebui să te loghezi în contul Google folosit pe telefon. Vei fi direcționat către pagina cu toate opțiunile de localizare și protejare a dispozitivului – vezi imaginea de mai jos.

Localizare telefon / tabletă Android din contul Google

Mențiune: Înainte să inițiezi localizarea telefonului / tabletei trebuie să știi că pe dispozitiv va fi afișat un mesaj de informare privind efectuarea localizării, precum cel din imaginea de mai jos.

Apăsând butonul „Localizați”, vei fi direcționat către o pagină în care este redată o hartă Google Maps în care este evidențiată locația telefonului și sunt afișate principalele opțiuni de protejare a dispozitivului, și anume de blocare și de ștergere a datelor de pe acesta.

Tot din această pagină vei putea să vezi care este nivelul bateriei și numele rețelei Wi-Fi la care telefonul/ tableta este conectată. De asemenea, se poate vizualiza care este codul IMEI al dispozitivului, apăsând butonul cu informații.

Opțiuni de protejare a dispozitivului

Centrul Google de găsire a telefonului cu Android pune la dispoziția utilizatorului numeroase opțiuni de protejare a dispozitivului. Acestea sunt:

1. Verificați dacă în evenimentele recente de securitate există o activitate suspectă

Opțiunea îți permite să vezi dacă au fost făcute modificări în contul tău Google, precum schimbarea parolei sau actualizarea datelor de contact (e-mail, telefon). De asemenea, poți vedea istoricul ultimelor logări în contul Google.

2. Blocați telefonul

Blocarea telefonului presupune setarea unei parole de deblocare, a unui text de afișat pe ecranul dispozitivului blocat și introducerea unui număr de telefon pe care persoana care găsește telefonul să-l poată apela în vederea stabilirii modului de returnare a dispozitivului.

După blocare, telefonul nu va putea fi folosit fără cunoașterea codului setat. Cu toate acestea, datele salvate în memoria externă, pe cardul de memorie (microSIM sau altul) vor putea fi accesate prin mutarea cardului la un alt dispozitiv.

Pentru protejarea contului Google și a datelor personale din serviciile Google folosite (fișiere salvate în Gogole Drive, e-mailurile din contul de GMAIL ș.a.) va trebui să te deconectezi de la cont de pe dispozitiv.

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(2 din 7 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?