Ce inseamna RAID

Configurare noua (How To)

Situatie

Ce este RAID? Niveluri de RAID

RAID (Redundant Array of Independent Disks) este o tehnologie folosita pentru stocarea datelor ce permite utilizarea mai multor hard disk-uri intr-o entitate (matrice), pentru a imbunatati performanta sau disponibilitatea spatiului de stocare.

Solutie

Niveluri de RAID
Exista mai multe tipuri (de fapt niveluri) si implementari de RAID, fiecare cu avantaje si dezavantaje, fiind concepute pentru a atinge nivele mai ridicate fie de performanta si capacitate, fie de siguranta. Cele mai uzuale niveluri de RAID sunt:

RAID 0– cel mai performant, dar si cel mai putin sigur nivel de stocare RAID. Necesita minim 2 hard diskuri pentru implementare. Se formeaza din hard disk-uri de capacitati egale, prin insumare. Datele sunt impartite in blocuri, iar operatiile de scriere / citire sunt distribuite pe mai multe diskuri, simultan, marindu-se astfel performanta totala a matricii. Dezavantajul vine de la lipsa redundantei, defectarea oricarui disk ducand la compromiterea intregii matrice. Din acest motiv nu ar trebui folosit in medii critice. Insa poate fi folosit cu succes acolo unde performanta este esentiala: productie & editare video, prelucrare digitala de imagini, pre-press.

RAID 1 – presupune oglindirea dispozitivelor (mirroring), fiind cel mai sigur nivel de RAID. Redundanta este in acest caz de 100%, deoarece nu necesita reconstituirea datelor in caz de cadere, ci doar copierea datelor pe diskul inlocuit. Necesita minim 2 hard diskuri pentru implementare (si un numar par de diskuri), iar informatia va fi stocata pe ambele, in oglinda. Oricare din ele poate ceda, fara sa afecteze integritatea matricei. Performanta este desigur afectata, deoarece scrierea / citirea se face simultan, pe toate diskurile. Spatiul de stocare este de jumatate din suma disk-urilor puse in mirroring, din aceasta cauza fiind considerat de multe ori ineficient.

RAID 0+1 – necesita minim 4 hard diskuri pentru implementare, punand doua matrice raid 0 in raid 1 (mirroring), adaugandu-se astfel un nivel de redundanta. Spatiul de stocare este egal cu capacitatea matricii RAID 0. Nivelul de redundanta este relativ scazut, suportand un singur hard disk defect, in afara cazului in care pica mai multe diskuri din aceeasi arie RAID 0. Este relativ scump de implementat si ineficient, deoarece spatiul de stocare este redus la jumatate.

RAID 10 – necesita minim 4 hard diskuri pentru implementare, punand doua matrice RAID 1 in RAID 0, marindu-se astfel performanta. A nu se confunda cu RAID 0+1! RAID 10 este mult mai tolerant la caderi, acceptand in mod uzual caderi ale mai multor hard diskuri, daca acestea sunt in matrici RAID 1 diferite (cate un disk picat pentru fiecare arie RAID 1). Ba mai mult, poate tolera si caderea a 2 sau mai multe hard diskuri din aceeasi arie RAID 1, cu conditia ca cele 2 harduri sa nu fie in oglinda. Reprezinta o solutie excelenta pentru medii care necesita atat performanta cat si redundanta ridicate.

RAID 5 – necesita minim 3 hard diskuri pentru implementare. Toleranta la cadere este de 1 hard disk defect. Scrierea informatiilor de paritate se face pe toate diskurile, astfel ca oricare dintre ele ar ceda, matricea ramane intacta. Este cel mai uzual nivel de RAID, atat datorita costurilor relativ scazute, cat si a capacitatii ridicate de stocare, aceasta fiind de (n – 1) x HDDs (capacitatea unui disk fiind folosita pentru paritate). Pentru o eficienta maxima se recomanda folosirea a 3 hard diskuri in RAID 5 + 1 disk hot-spare, care sa intre automat in functiune in caz de defectiune.

RAID 6 – necesita minim 4 hard diskuri pentru implementare si ofera redundanta si performanta foarte bune. Toleranta la cadere este foarte ridicata, suportand 2 hard disk-uri defecte. Pentru aceasta se foloseste paritate dubla, iar spatiul util este (n – 2) x HDDs.

Tip solutie

Permanent
Etichetare:

Voteaza

(5 din 7 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Cel Mai Apreciat Autor

Leave A Comment?