Situatie

Tipuri de retele:

• LAN
• MAN
• WAN
• INTERNET
• INTRANET
• EXTRANET

Termenul Local Area Network, prescurtat LAN, provine din engleză unde înseamnă “reţea locală” (de calculatoare). O reţea locală reprezintă un ansamblu de mijloace de transmisiune şi de sisteme de calcul folosite pentru transportarea şi prelucrarea informaţiei. Ele sunt frecvent utilizate pentru a conecta calculatoarele personale şi staţiile de lucru (workstation) din birourile companiilor şi fabricilor, cu scopul de a partaja resurse (de exemplu imprimantele) şi de a face schimb de informaţii. Reţele locale se disting de alte tipuri de reţele prin trei caracteristici:

Informaţii tehnice

Reţelele locale au dimensiuni relativ restrânse, de până la câteva sute de metri, ceea ce înseamnă că timpul de transmisie în cazul cel mai defavorabil este limitat şi cunoscut dinainte. Cunoscând această limită, este posibil să se implementeze anumite tehnici simple care altfel nu ar fi fost posibile. Totodată, se simplifică administrarea reţelei. Reţelele locale utilizează frecvent o tehnologie de transmisie bazată pe un singur cablu tip Ethernet. Din punct de vedere topologic este vorba de axa unui sistem “magistrală” (bus), la care sunt ataşate toate maşinile, aşa cum erau odată dispuse cablurile telefonice obişnuite din zonele rurale.

Reţelele locale tradiţionale funcţionează la viteze cuprinse între 10 şi 100 Mbps, au întârzieri mici (zeci de microsecunde) şi produc erori foarte puţine. Reţelele locale mai noi pot opera la viteze mai mari, până la câteva sute de megabiţi/sec.

Reţeaua locală de calculatoare este o combinaţie de componente hardware şi software:

Termenul Wide Area Network, prescurtat WAN, provine din engleză unde înseamnă “reţea extinsă” (de calculatoare). Un WAN este orice reţea care conectează oraşe, regiuni sau ţări. De obicei WAN-urile includ linii de telecomunicaţie publice şi elementele de legătură şi conectare necesare. WAN-urile se folosesc pentru interconectarea mai multor LAN-uri şi a altor tipuri de reţele, astfel încât să se faciliteze comunicarea între persoane şi computere situate la mari depărtări unele faţă de altele.

Multe companii şi organizaţii particulare şi-au construit cu timpul WAN-uri proprii. Altele se bazează pe Internet, unde au acces printr-un abonament la un provider Internet ISP.

Deseori WAN-urile se bazează pe linii telefonice închiriate, dedicate acestui scop. La unul din capetele liniei telefonice se leagă LAN-urile companiei; celălalt capăt este legat de un “hub” al WAN-ului respectiv. Liniile telefonice închiriate (leased lines) sunt scumpe. Mai convenabile sunt legăturile comutate (nededicate) cum ar fi cele bazate pe circuite comutate sau şi pachete comutate. Aceste reţele au nevoie de protocoale (reguli de funcţionare) care asigură transportul şi adresarea mesajelor, aşa cum ar fi familia de protocoale TCP/IP.

Pentru rezolvarea linkurilor folosite în WAN-uri companiile ISP folosesc deseori protocoale ca de ex. Packet over SONET/SDH, MPLS, ATM şi Frame relay. Unul dintre protocoalele mult folosite în trecut a fost X.25 (comutare pachete), care poate fi considerat drept “bunicul” protocolului modern Frame relay.

Cercetările teoretice din domeniul WAN se concentrează pe următoarele teme: modele matematice, emularea şi simularea reţelelor.

Vitezele WAN-urilor variază între circa 1,2 kbit/s şi 16 Mbit/s, iar sistemele bazate pe ATM sau linii închiriate pot atinge chiar viteze de transmisie mai mari de 156 Mbit/s. WAN-urile folosesc drept mediu tipic linii telefonice, linkuri cu microunde şi comunicaţiile prin sateliţi.

O tendinţă recentă pentru interconectarea reţelelor companiilor şi organizaţiilor este trecerea de la utilizarea WAN-urilor propriu-zise la WAN-urile virtuale bazate pe tehnicile Virtual Private Network (VPN) din cadrul Internetului. Pentru aceasta există desigur ISP-uri şi firme specializate.

Metropolitan Area Network, prescurtat MAN, sunt reţele imense care de obicei împânzesc oraşe întregi. Aceste reţele folosesc cel mai des tehhologia fără fir (wireless) sau fibră optică pentru a crea conexiuni.

Standardul IEEE 802-2001 descrie MAN ca fiind o reţea metropolitană care este optimizată pentru o întindere geografică mai mare decât reţelele locale LAN, începând de la cartiere rezidenţiale, zone economice şi până la oraşe întregi. Reţelele metropolitane MAN la rândul lor depind de canalele de comunicaţii, de la transfer moderat până la transfer înalt de date. Reţeaua MAN este în cele mai frecvente cazuri proprietatea unui singur operator, dar reţeaua este folosită de către mai mulţi indivizi sau organizaţii. Reţelele MAN mai pot fi deţinute şi conduse ca utilităţi publice.

Implementarea reţelelor metropolitane (MAN)

Unele tehnologii folosite pentru aceste scopuri sunt ATM, FDDI şi SMDS. Dar aceste tehnologii vechi sunt în proces de substituire de către reţele Ethernet bazate pe MAN, de ex.: Metro-Ethernet. Reţele MAN, pe lângă reţelele LAN, au fost construite fără fir pe baza microundelor, undelor radio, sau a razelor laser infraroşii. Multe companii dau în arendă sau arendează circuitele de la transportatori comuni din cauza costului ridicat a cablului. DQDB, Distribuite Queue Dual Bus, este standardul de comunicare a reţelei Metropolitane. Aceasta este specificat în standardul IEEE 802.6. Folosind DQDB, reţelele pot avea o întindere peste 50 km şi pot opera la viteza de la 34 până la 155 Mb/s. Printre primii care au creat reţele MAN au fost Internet peering points, MAE-West, MAE-East, şi Sohonet media network

Termenul Internet, sau şi internet, are mai multe sensuri strâns înrudite, în funcţie de context:

Intranet-ul este definit ca o legatură semi-permanentă între un Wan (Wide Area Network) şi o filială a companiei. Fiind vorba de conexiuni LAN-LAN, riscul din punct de vedere al securităţii este cel mai mic (se presupune că firmele au încredere în filialele lor). În astfel de cazuri, compania are control asupra reţelelei / nodurilor destinaţie cât şi asupra celei sursă.

Solutie

Tip solutie