Situatie
Solutie
Pasi de urmat
Primul lucru pe care îl observi la Lenovo Legion Y520 este faptul că design-ul său pare clasic deși îți spune imediat “gaming”. Carcasa este realizată din plastic, dar este un plastic care pare să fie solid și durabil. Nu există linii sau accente colorate pe spatele ecranului sau pe partea de jos a dispozitivului.
Deschide capacul și poți vedea că marginea dinspre exterior a laptopului este tăiată în unghi, făcând laptopul să fie puțin ascuțit. Ecranul se conectează la baza laptopului printr-o balama centrală care pară să fie robustă. Deși nu putem spune același lucru despre ecran, care poate fi îndoit relativ ușor, din cauza plasticului din spatele său, trebuie să apreciem faptul că ecranul nu tremură deloc când folosești laptopul.
Din alt punct de vedere, ecranul este probabil singura slăbiciune importantă a acestui laptop. Deși este un ecran IPS și unghiurile sale de vizualizare sunt generoase, acesta nu are o luminozitate mare și culorile sunt puțin prea calde.
Tastatura este extraordinară! Deși este o tastatură de laptop, tastatura de pe acest laptop este perfectă pentru sesiuni lungi de scris. Acest review și alte câteva tutoriale pe care le-am publicat recent pe Digital Citizen au fost scrise toate folosind Lenovo Legion Y520 și experiența este extraordinară. Tastatura este rigidă și nu se lasă în jos când apeși pe taste. Tastele au un feedback bun. În plus, tastatura este și iluminată în roșu: ai la dispoziție două niveluri de iluminare pe care le poți activa ca să vezi tastele mai bine în lumină puțină.
Suportul tactil are o formă puțin ciudată, dar este destul de mare pentru a fi ușor de folosit. Are o formă de trapez care poate să fie puțin incomod de folosit la început dar la care te adaptezi rapid. Nouă ne place faptul că butoanele stânga și dreapta sunt separate de suprafața tactilă, ceea ce le face ușor de identificat și apăsat.
Un lucru pe care nu îl poți rata pe Lenovo Legion Y520 este calitatea sistemului său audio. Laptopul are două difuzoare îndreptate spre utilizator care oferă o fidelitate înaltă a sunetului. Funcțiile Dolby sunt eficiente și pot face sunetul să fie mai bun în funcție de ceea ce faci: te joci jocuri, asculți muzică sau te uiți la un film. Singurul neajuns este faptul că volumul maxim al sunetului nu este foarte mare, dar este ceva de așteptat de la un sistem de sunet de laptop.
Lenovo Legion Y520 nu dezamăgește nici din punct de vedere al porturilor. Toate sunt poziționate pe marginile din stânga și din dreapta, ceea ce le face să fie mai ușor de găsit și de folosit decât dacă ar fi fost poziționate pe marginile din spate sau din fața laptopului. Pe lângă porturile HDMI, USB 3.0 Type A și USB 3.1 Type C, cel care va fi apreciat probabil cel mai mult de către gameri este portul de rețea cu fir Ethernet. Asta pentru că este întotdeauna mai rapid și mai stabil decât orice conexiune wireless, în orice joc.
Un alt lucru pe care toată lumea îl va aprecia la Lenovo Legion Y520 este calitatea sistemului de răcire. O mare parte din baza laptopului este o grilă de aerisire prin care poți să vezi cum se rotesc două ventilatoare mari. Ventilația este eficientă și rezultatul este că acest laptop nu se încinge repede, nici măcar în jocurile pretențioase.
La final, menționăm că Lenovo Legion Y520 ne-a ținut pe baterie cam 2 până la 2,5 ore în condiții de utilizare normală. Asta înseamnă scris de documente, navigare pe internet și ascultat muzică. Când ne-am jucat jocuri, laptopul a rezistat în medie 1,5 ore.
Lenovo Legion Y520 este un dispozitiv de gaming frumos, care funcționează excelent. Ne place design-ul său și ne place experiența de utilizare pe care ți-o oferă. Felul în care arată este destul de clasic și calitatea construcției sale este bună. Dacă îl folosești și la scris, te vei îndrăgosti de tastatura lui, iar dacă îl folosești pentru gaming, vei fi foarte mulțumit de sistemul de răcire.
Modelul de Lenovo Legion Y520 prezentat a venit echipat cu un SSD NVMe foarte rapid, produs de Samsung, cu o capacitate de 256 de GO. Pentru a îi testa performanța, am rulat un instrument numit CrystalDiskMark. În captura de ecran de mai jos, poți vedea rezultatele: vitezele de citire și scriere pe disc sunt foarte rapide. Windows pornește foarte repede și lansarea aplicațiilor sau jocurilor ar trebui să fie foarte rapidă pe acest laptop.
Laptopul de gaming Lenovo Legion Y520 are un sistem de răcire cu un design bun. L-am testat cu ajutorul aplicației FurMark. Chiar și după perioade lungi de timp, placa grafică nu s-a încălzit mai mult de 49 de grade Celsius, această temperatură fiind destul de mică. De asemenea, am apreciat faptul că sistemul de răcire este construit în așa fel încât partea tastaturii cu tastele WASD nu se încălzește niciodată. Spre deosebire de alte laptopuri de gaming, nu trebuie să îți ridici mâna de pe tastatură fiindcă te arde după câteva ore de joacă.
De asemenea, am folosit și Powermark pentru a vedea cât ține bateria laptopului. În testele Balanced, care măsoară timpul de funcționare pe baterie atunci când navighezi pe internet, lucrezi cu Word, editezi video sau te joci din când în când, Lenovo Legion Y520 a reușit să meargă pe baterie 2 ore și 53 de minute.
Când am folosit testele Entertainment din Powermark, care se concentrează pe video și gaming, Lenovo Legion Y520 a reușit să funcționeze până la o oră și 45 de minute.
Rezultatele bateriei nu sunt impresionante, dar sunt destul de tipice pentru laptopurile de gaming. Acestea sunt, până la urmă, niște dispozitive puternice care au nevoie de mai multă energie decât un laptop obișnuit.
Leave A Comment?