Sursa de alimentare este componenta calculatorului ce are ca prim scop transformarea curentului AC in DC.

De asemenea sursa se ocupă și de coborârea tensiunii de la 230V (de la priză) la valorile de lucru ale componentelor calculatorului, respectiv -12Vcc, 12V, 5V, 3,3 V și asigurarea unui curent suficient pentru funcționarea sistemului.

Există o serie de parametri ce caracterizează sursele de alimentare însă care nu sunt specificați de toți producătorii cum ar fi daca e single rail sau multi rail, pfc activ sau pasiv, daca e certificata, protectii, conectori etc.

Puterea sursei. Primul criteriu după care se aleg sursele îl constituie puterea acestora. Ca sistemul să funcționeze corespunzător, sursa trebuie să facă față cerințelor sistemului. Pentru a putea estima puterea unei surse poți folosi un calculator de putere a surselor sau să aduni consumul tuturor componentelor pe care aceasta le va alimenta. Ca să identifici valorile consumului pentru fiecare componentă în parte, poți căuta pe google după numele componentei la care adaugi și TDP (Thermal Design Power). De exemplu “intel i5 tdp”, “geforce 630 tdp” etc.

Ventilatorul. Răcirea surselor se face de obicei activ, folosind un cooler, care de multe ori este destul de gălăgios. Pe măsură ce sursa este mai “dichisită” și ventilatorul este mai silențios. Este de preferat atunci când alegi o sursă de alimentare să optezi pentru una cu un ventilator mare (120mm) și care să aibă controlul automat al turației în funcție de temperatură (dacă sursa nu este foarte solicitată, ventilatorul să se rotească mai încet și să producă mai puțin zgomot).

Protecții la supratensiune, supracurent și supraîncălzire, scurtcircuit și la mersul în gol. Aceste protecții sunt impuse de standardul ATX 2.2 și nu mai constituie un diferențiator, de aceea nu sunt mereu trecute în specificații. Teoretic, toate sursele de pe piață ar trebui să aibă aceste protecții.

Rail-uri.   pot fi asociate unor “canale” prin care se livrează anumite tensiuni. La sursele obișnuite, chiar dacă tensiunile sunt diferite se obțin din același rail. La sursele de putere foarte mare (pentru overclocking, sau configurații SLI ori CrossFire) există mai multe rail-uri de 12 V. Pentru a reduce costurile de producție, în loc de un rail de 12V și 27A există două de 12V cu 13A respectiv 14A, de exemplu. Dacă nu faci overclocking, cel mai probabil nu e nevoie să îți bați capul cu o sursă dual-rail, altfel trebuie să ai grijă cum alimentezi componentele pentru a nu suprasolicita sursa.

Conectorii sursei de alimentare. Ca să poți alimenta toate componentele care te interesează este important să alegi o sursă ce oferă toți conectorii necesari. În momentul de față lucrurile sunt destul de bine standardizate și nu cred că există bătăi de cap la acest capitol.

PFC activ sau pasiv. (Power Factor Correction sau Controller după unii) este o funcție a sursei de a reduce pierderile (puterea reactivă). Din câte știu, PFC-ul este obligatoriu pentru produsele ce se comercializează în Europa. Raportul dintre puterea reală și puterea aparentă poartă numele de factor de putere (se notează cu k) și poate lua valori între 0 și 1. Pentru o sursă obișnuită ce are pfc pasiv, k ia valori între 0,7 sau 0,75 iar dacă depășește 0,8 se consideră că sursa are o eficiență ridicată. La sursele ce folosesc PFC activ (care este mai eficient decât cel pasiv) k poate ajunge la 0.95-0.99. Cu cât eficiența sursei este mai bună, se pot face economii la factura de curent.

Eficiența sursei de alimentare. După cum am spus mai devreme la PFC, eficiența unei surse obișnuite este între 70%-80%. Pentru anumite aplicații (industriale sau birouri) se preferă surse cu o eficiență cât mai mare, peste 80%. Astfel unii producători specifică eficiența printre parametrii sursei, pentru a ne asigura de calitatea acesteia.

Sursa modulară sau nemodulară. Sursele modulare au cablurile de alimentare detașabile, astfel că nu o să ai spațiu ocupat în carcasă de cabluri care nu sunt folosite. Sursele modulare sunt puțin mai scumpe, dar sunt mult  mai practice.