Soluții

Ce este DLSS si Ray Tracing?

Ray Tracing-ul este o tehnologie care permite afișarea mult mai realistă a reflexiilor, refacțiilor și dispersiilor în jocuri. Până acum, reflexiile din geamurile clădirilor erau doar “poze” cu mediul înconjurător. Ba chiar, la unele jocuri, dacă produceai o schimbare la ceva din jur (de exemplu dacă tăiai un copac), copacul nu ar fi dispărut din reflexia din geam. Însă acum există destulă putere procesare pentru a afișa aceste variabile în “real time”. Iar cu ajutorul AI-ului, jocul știe dacă o suprafață este lemn, sticlă, metal sau beton, și astfel poate calcula cum să afișeze reflexiile.

Cu ray tracing, exploziile, fumul și personajele se reflectă în apă sau în geamuri (da, ne vom putea face selfie-uri în jocuri acum). Am văzut însă cât de solicitantă este activarea ray tracing-ului. Cu siguranță nu va fi folosită în multiplayer pentru că duce la o scădere de fps-uri.

Altă tehnologie interesantă este DLSS care, din câte înțeleg, face upscale rezoluției, astfel încât un joc 1080p să poată fi randat mult mai realist la o rezoluție 4K. Partea interesantă este cum se face acest lucru: NVIDIA folosește un supercomputer cu deep learning ca să rendeze hi-res un joc, apoi încearcă să recreeze o imagine de aceeași calitate, pornind de la o randare cu rezoluție mai mică. Când sunt mulțumiți de ce au obținut, integrează totul într-un driver, iar rezultatul este o creștere enormă de performanță pentru acel joc. Acest lucru se întâmplă deoarece procesare pentru anti-aliere nu o mai fac core-urile CUDA, ci cele Tensor, cu AI.

[mai mult...]

Microcontrolerul

Ce este microcontrolerul?
Un microcontroler este un microcircuit format din unitatea centrala de procesare (CPU) si memoria. Acesta mai are circuite si functii speciale cu ajutorul carora poate interactiona cu mediul exterior. Microcontrolerul controleaza un proces fara a mai fi nevoie de interventia omului.

Are nevoie de o serie de componente pentru a putea interactiona cu mediul exterior.
De exemplu, pentru a misca un obiect, microcontrolerul are nevoie de un motor, iar pentru a reda sunete, acesta are nevoie de un difuzor. Putem spune ca un microcontoler este asemanator creierului uman, deoarece ambele au nevoie de componente separate pentru a-si duce la indeplinire procesele. In cazul creierului uman, componentele sunt organele de vaz, simt, sau auz.

Termenul de sistem inglobat (embedded system) este definit de ansamblul format din microprocesor, memoria impreuna cu celelalte componente auxiliare.

[mai mult...]

Tehnologia 5G -Un pas urias catre o lume interconectata

Ce este tehnologia 5G?
5G reprezinta a cincea generatie de tehnologie wireless, ,,un punct de cotitura mult mai important in tehnologia mobila decat oricare dintre generatiile anterioare”, asa cum sustin Omar Abbosh si Larry Downes, intr-un articol publicat de Harvard Business Review.

Ce a determinat aparitia tehnologiei 5G?
Tehnologia 5G este un pas urias in evolutia stiintei, prin care utilizatorii din intreaga lume vor avea parte de cea mai buna experienta in ceea ce priveste reteaua wireless. In momentul in care va fi complet implementata, se vehiculeaza ca aceasta tehnologie revolutionara va deveni o afacere foarte profitabila. Prin urmare, descarcarea unui film va dura doar câteva secunde cu ajutorul noii tehnologii.

[mai mult...]

Cum sa opresti Google sa iti inregistreze locatia prin Google Maps

Google Maps urmărește oriunde mergeți pe iPhone sau pe telefonul  Android, apoi păstrează un jurnal al acestor informații într-un „Timeline” care vă arată oriunde ați fost. Aceasta include un nivel de detalii înfiorător, cum ar fi exact când ai plecat de la serviciu, când ai ajuns acasă, traseul exact pe care l-ai făcut pe parcurs, fotografiile pe care le-ai făcut în anumite locații și multe altele. Vă va arăta dacă ați fost cu mașina, pe jos sau cu trenul și cu orice oprire  pe care ați fi făcut-o în timpul călătoriei. In pasii urmatori voi arata cum puteti sa stergeti aceasta informatie si cum sa dezactivati aceasta functie.

[mai mult...]