Rezolvarea erorii BOOTMGR

Configurare noua (How To)

Situatie

Provocarea erorii „BOOTMGR is missing„


Pentru a exemplifica procedeul de reparare a problemei raportate de mesajul „BOOTMGR is missing„, am “stricat” intenționat fișierul bootmgr situat în partiția C, redenumindu-l „xxx„:

 

După repornirea calculatorului, firește, va apare eroarea „BOOTMGR is missing, Press Ctrl+Alt+Del to restart„:

Solutie

Remedierea erorii „BOOTMGR is missing”

Eroarea se poate remedia în mai multe feluri, însă am să vă prezint cea mai simplă metodă, validă pentru repararea Windows Vista ori a unei versiuni mai noi a Windows. În Windows XPeroarea se manifestă diferit, încărcătorul de boot numindu-se NTLDR (New Technology Loader), față de de cel nou, WinLoader, așadar și procedeul de recuperare diferă.

Pentru început, va trebui să aveți la îndemână un DVD de instalare a sistemului de operare Windows instalat în calculator. iar metoda prezentată este validă doar pentru a remedia tipul de problemă menționat Windows 7.

Introduceți DVD-ul în unitatea optică și bootați PC-ul de pe acesta

În a doua fereastră a asistentului de instalare, la care ajungeți după selectarea locației, a limbii și a aranjamentului tastaturii, în care veți vedea mesajul Repair your computer, apăsați combinația de taste Shift+F10.

 

Se va deschide o linie de comandă (CMD). În aceasta va trebui să tastați, pe rând, fiecare dintre comenzile de mai jos. După introducerea fiecărei comenzi apăsați Enter.

bootrec /fixboot
bootrec /fixmbr
bootrec /rebuildbcd
exit

În cazul în care aveți instalate mai mult de un sistem de operare pe hard disk, după ultima comandă, vor fi detectate și celelalte intrări din meniul de boot, întrebându-vă care dintre acestea doriți să fie adăugate.

 

După tastarea și executarea ultimei comenzi reporniți computerul. Problema, dacă a fost provocată de un virus ori un fișier corupt, ar trebui să fi fost remediată.

Dacă problema nu a fost rezolvată…

Dacă problema nu a fost remediată după punerea în aplicare a indicațiilor de mai sus, va trebui să reporniți calculatorul de pe DVD și să deschideți linia de comandă, apoi să tastați în aceasta comanda de mai jos. Aceasta are rolul de a forța actualizarea sectorului de boot.

bootsect /nt60 sys /force

După executarea ei, închideți linia de comandă și reporniți calculatorul.

 

În cazul în care aveți multi boot, va trebui să specificați pentru care partiție actualizați sectorul de boot, prin înlocuirea sys cu litera respectivei partiții. Țineți cont că există posibilitatea ca bootsec să identifice partiția sistemului de operare cu o altă literă decât dcea vizibilă în Windows Explorer. Pentru a vă asigura că nu dați greș, înlocuiți litera partiției cu All. Comanda ar trebui să arate în felul următor:

bootsect /nt60 all /force

După cum am mai spus pe durata tutorialului, acest procedeu de reparare este valabil doarpentru Windows VistaWindows 7Windows 88.1 și Windows 10, ambele arhitecturi ale acestora. Nu încercați pe Windows XP deoarece veți pierde timpul inutil.

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(12 din 31 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?