Cum instalezi ultimele drivere Nvidia pe Linux

Configurare noua (How To)

Situatie

Vreti sa instalati un driver sau ultimele drivere de Nvidia pe Linux.Mai jos regasiti pasii pe care trebuie sa ii parcurgeti pentru a instala ultimele drivere Nvidia pe Linux.

Solutie

Driverele se pot descarca de pe linkul de mai jos:

Unix Drivers | NVIDIA

Eu am folosit:

Linux x86_64/AMD64/EM64T Latest Long Lived Branch version: 331.79

Inainte de a incepe instalarea trebuie sa oprim x-server:

sudo service lightdm stop

sau

sudo /etc/init.d/lightdm

X-server se ocupa practic cu operatiile intrare/iesire intre aplicatiile instalate pe acel system. Gestioneaza, de asemenea, si mecanismele GUI.

O data ce a fost oprit, nu va mai fi afisata decat consola. In cazul meu rezolutia a fost modificata de la 1600×1200 in 800×600 dupa ce l-am oprit. Acum trebuie sa dezinstalam driver-ele nvidia default, instalate o data cu sistemul de operare. Rulam urmatoarea comanda:

 

dpkg -l | grep nvidia

Cautam pachetele ce contin numarul versiunii. Acesta trebuie sa fie mai mic decat cel al drivere-lor pe care dorim sa le instalam. In cazul meu este 304.xx < 331.79. Acum trebuie sa dezinstalam pachetele vechim altminteri vor aparea conflicte cu cele noi. In consecinta nu vom mai avea acces decat la consola(X-server nu va putea rula). Rulam urmatoarele comenzi:

sudo apt-get autoremove nvidia-304*
sudo apt-get --purge remove nvidia-304*

Daca totul s-a efectuat cu succes putem incepe instalarea noilor driver-e: navigam in directorul in care am descarcat noul pachet, rulam comanda:

chmod +x NVIDIA-Linux-x86_64-331.79.run 
sudo ./NVIDIA-Linux-x86_64-331.79.run 

In timpul instalarii puteti specifica daca doriti instalarea pachetului CUDA. CUDA este util daca vreti sa folositi placa grafica pentru a face bruteforcing, mining(cu toate ca nu este foarte rentabil astazi) sau simulari grafice.

Dupa instalare trebuie sa restartam statia:

sudo shutdown -r now

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(14 din 41 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?