Android.System.UI s-a oprit. Cum putem remedia acesta eroare?

Configurare noua (How To)

Situatie

Nici un sistem de operare nu este perfect. Din acest motiv ar fi bine să ai în vedere cum remediezi o situație în care întâmpini constant mesajul Android.System.Ui s-a oprit.

Foarte mulți posesorii de smartphone-uri cu Android au întâmpinat un mesaj foarte abstract prin care li se aduce la cunoștință că un program a încetat să funcționeze. După câteva minute același mesaj apare din nou, iar după repornirea aparatului sau chiar și resetarea sa la parametrii din fabrică, situația se repetă. Fișierul cu pricina care cauzează problema frustrantă variază de la caz la caz, dar aproape de fiecare dată include o referință către UI. Poate fi vorba de Android.System.ui. com.android.systemui, System UI și alte variații pe aceeași temă.

Android.System.UI s-a oprit: ce trebuie să faci pentru a scăpa de eroare

Solutie

Problema poate fi cauzată din foarte multe motive, iar de acolo se ajunge și la soluție. Este posibil să fi instalat o interfață terță care să funcționeze peste Google sau s-ar putea ca o actualizare defectuoasă adusă interfeței care a venit preinstalată pe telefon să cauzeze problema. Cei mai mulți utilizatori care au întâmpinat situația descrisă mai sus au avut un smartphone Galaxy S mai vechi sau mai nou. Indiferent de motiv, dacă vezi mesajul System UI has stopped sau System UI s-a oprit, nu reseta imediat telefonul.

Intră în Google Play Store și caută Google. Alege primul rezultat intitulat simplu Google și optează pentru Uninstall. Imediat vei întâmpina un mesaj prin care ți se aduce la cunoștință că vor fi dezinstalate toate actualizările. Confirmă că ești de acord. Ar trebui să se rezolve. Dacă nu, intră în Settings la secțiunea Apps. Optează pentru afișarea tuturor aplicațiilor. Caută Google și alege Clear Cache. Încearcă din nou să vezi dacă mai întâmpini acel mesaj. Ultima soluție ar implica să alegi Clear Data din același meniu.

Dacă toate celelalte soluții au eșuat, din meniul Settings, la secțiunea Backup and Reset, optează pentru un Factory Reset, dar ai în vedere că vei pierde toate datele de pe aparat. La final, mesajul legat de Android.System.ui ar trebui să nu mai apară.
Google Android System ui stopped

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(26 din 61 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?