Situatie
Solutie
Mai întâi, deschide Gestionare Disc (Disk Management). Am descris toate modurile în care poți face asta, aici: 9 metode de a deschide instrumentul Gestionare Disc în Windows (toate versiunile). O metodă care merge la fel de bine în toate versiunile de Windows, este să scrii cuvântul “partiții” în caseta de căutare de lângă butonul Start (în Windows 10), în caseta de căutare din Meniul Start (în Windows 7) sau pe ecranul Start (în Windows 8.1).
În fereastra Gestionare Disc (Disk Management), identifică partiția sau unitatea pe care vrei să o ascunzi. O vezi listată în lista de volume de sus, ori în reprezentarea grafică a discurilor tale de stocare, din partea de jos.
Dă clic dreapta pe ea (ori apasă și ține apăsat). În meniul care se deschide, alege “Modificare litere și căi unitate“ (“Change Drive Letter and Paths“).
În fereastra “Modificare litere și căi unitate” (“Change Drive Letter and Paths”), apasă butonul Eliminare (Remove).
Ți se cere să confirmi că ești sigur(ă) că vrei să ștergi litera de unitate. Apasă Da (Yes).
Ești avertizat(ă) că unitatea este în uz. Închide orice aplicații sau fișiere ai deschis, mai ales pe cele care sunt stocate pe partiția pe care vrei să o ascunzi. Apoi, apasă pe Da (Yes).
Unitatea de stocare respectivă este acum ascunsă (demontată) și nu mai este accesibilă din File Explorersau Windows Explorer. Windows ține minte setarea făcută și, la fiecare autentificare, partiția respectivă nu mai este disponibilă pentru aplicații și utilizator. Poți închide Gestionare Disc (Disk Management) și continua cu munca ta.
Leave A Comment?