Cum se programeaza un PC cu Windows să se oprească.

Configurare noua (How To)

Situatie

Dacă ești în căutarea unui mod de a programa oprirea calculatorului tău cu Windows vei găsi multe pagini web care-ți spun că trebuie să folosești unelte complicate precum Task Scheduler ori Linia de Comandă , unde trebuie să scrii o anumită comandă, cu anumiți parametri mai greu de înțeles. Aceste metode merg bine dar un utilizator obișnuit va ezita să le folosească deoarece necesită un nivel ridicat de cunoștințe.

Avem o metoda  mai bună pentru că implică folosirea unei aplicații gratuite, ușor de înțeles, în care dai câteva click-uri și gata.

Solutie

Pasi de urmat

Descarcă și instalează aplicația Simple Shutdown Scheduler

Simple Shutdown Scheduler este o aplicație gratuită, open-source, pe care oricine o poate descărca și instala. Mai întâi descarcă aplicația de pe pagina sa oficială. Vei descărca un fișier numit SSS-v1.1.0-Setup.exe cu o mărime de până la 1 MO. Când îl execuți, este posibil să fii informat că aplicatia are nevoie de Microsoft.NET Framework 2.0 pentru a funcționa. Nu te speria și apasă pe Yes (Da).

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Navigatorul tău web implicit va descărca un fișier cu numele “dotnetfx35.exe”. Execută acest fișier și instalează.NET Framework apăsând pe “Download and install this feature”. Dacă folosești Windows 10, vei descărca versiunea 3.5, care include.NET Framework 2.0.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Dacă nu ți se spune nimic despre.NET Framework, înseamnă că este deja instalat pe calculatorul tău cu Windows și tot ce trebuie să faci este să mergi mai departe cu instalarea aplicației. Când execuți SSS-v1.1.0-Setup.exe , expertul de instalare este pornit. Apasă Next (Următorul) și personalizează modul în care se instalează aplicația.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

La final, apasă Finish (Termină) și execută aplicația.

Cum programezi un PC să se oprească, folosind Simple Shutdown Scheduler

În aplicația Simple Shutdown Scheduler , mergi la fila General și apasă pe Options (Opțiuni). Asigură-te că bifezi următoarele opțiuni:

  • “Start SSS on Windows startup” – această opțiune face ca aplicația să se execute la fiecare ponire a Windows-ului, astfel încât programele recurente create de tine să fie executate automat în fundal.
  • “Start with scenarios enabled” – scenariile reprezintă programările efectuate de tine și vrei ca ele să fie încărcate de fiecare dată când aplicația pornește.
  • “Start minimized” – dacă vrei ca aplicația să se execute minimizată în fundal, să nu te deranjeze, bifează această opțiune.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Pentru a-ți salva configurarea, apasă Save și apoi Close. După acea, mergi la fila Scenarios (Scenarii). Aici poți crea noi scenarii.

Pentru a crea un scenariu, dă clic or apasă pe lista “New scenario” și alege acțiunea care vrei să fie executată, în cazul nostru ea fiind Shutdown.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Pentru ca oprirea sistemului să se facă chiar dacă anumite aplicații vor să-l oprească, bifează și opțiunea Force (Forțează). Apoi, pentru a crea un program regulat pentru oprirea calculatorului, alege Date & time (Dată și timp) și apasă pe lista cu același nume. Aici, alege intervalul de timp la care vrei să se execute acțiunea aleasă: one time (o singură dată) , daily (zilnic) , weekly (săptămânal) ori monthly (lunar).

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

După aceea, alege timpul la care vrei să fie executat scenariul și apasă butonul “Add scenario” (Adaugă scenariul).

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Dacă mergi la fila General , vei vedea că scenariul a fost adăugat și este activ.

De asemenea, poți crea un cronometru iar calculatorul să se închidă după ce trece un timp dat de tine. Dacă vrei asta, alege Countdown (Cronometru) și apoi introdu timpul care trebuie să treacă. După aceea, apasă pe “Add scenario” (Adaugă scenariul).

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Mergi la fila General și vei vedea cronometrul activ, care-ți spune în cât timp se va opri calculatorul tău cu Windows.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

Încearcă aplicația și toate opțiunile sale de personalizare și vezi cum merge.

Cum ștergi scenariile din Simple Shutdown Scheduler

Aplicația este ușor de folosit dar mai poate fi îmbunătățită. De exemplu, nu este tocmai evident cum ștergi un scenariu pe care nu vrei să-l mai execuți. Pentru a face asta, selectează-l în fila General și apasă tasta Delete pe tastatură. Vei fi rugat(ă) să confirmi că vrei ștergerea scenariului. Apasă Yes (Da) și ai terminat.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

O altă problemă este că nu poți edita un scenariu după ce l-ai creat. Trebuie să-l ștergi folosind procedura descrisă mai devreme și apoi să creezi altul, care corespunde mai bine nevoilor tale.

Ce alte lucruri poți face cu Simple Shutdown Scheduler?

Aplicația Simple Shutdown Scheduler este foarte flexibilă și-ți permite să realizezi programe pentru alte lucruri în afara închiderii calculatorului, cum ar fi: reporniri, intrarea în modul Repaus , procedura de Log Off ori pornirea unei aplicații desktop.

Windows, programeaza, oprire, Simple Shutdown Scheduler

De asemenea, poți executa și sarcini imediate, nu doar sarcini programate.

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(26 din 53 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?