Review iPhone XS

Configurare noua (How To)

Situatie

iPhone XS review
 

Problema lui iPhone Xs este că la nivel de design & utilizare de zi cu zi nu are niciun element care să-l evidențieze la modul major față de iPhone X. iPhone Xs Max se laudă cu ecran de 6.5 inch  pe când Xs are o singură noutate – procesorul Apple A12 Bionic pe 7nm cu noul Apple GPU ce promite performanțe cu până la 50% mai bune, cu noua matrice neurală ce ajută pe partea de AI.

De fapt, iPhone Xs vrea să te atragă prin faptul că are dimensiuni compacte și hardware actualizat. Totuși, pentru prețul afișat mi-aș fi dorit să văd mai multe elemente de noutate. Un client ce plătește peste 1000 euro merită mai mult, un pad wireless în pachet, un încărcător rapid by default etc. La un asemenea preț meriți o experiență fără compromis. Nu?

Specificații

 

Design

iPhone Xs = iPhone X și am încheiat subiectul. Da, între cele două telefoane mobile nu avem nicio diferență în ce privește designul. În pachet dați de instrucțiuni de utilizare + abțibildurile specifice Apple, încărcător pe 5V / 1A – că ăla rapid i-ar fi falimentat pe Tim Cook & compania, cablu port lightning – USB, căști de tip in-ear cu design specific, copiate și de Huawei & alte nume din industria de telefoane mobile, tot pe port lightning, agrafa pentru nanoSIM.

Avem un terminal elegant, cu sticlă pe față și spate, cu cameră principală ce iese în relief și necesită utilizarea unei huse spre a preîntâmpina zgârieturile accidentale, notch serios în partea superioară, raport display / corp de 82.9%.

Apropo, iPhone 8 avea 138.4 x 67.3 x 7.3 mm la diagonală de 4.7 inch, iar iPhone Xs la ecran de 5.8 atinge 143.6 x 70.9 x 7.7 mm grosime. Este mai compact iPhone 8-ul, dar cu al său 65.4% raport display / corp pare din alte vremuri.

Au îmbunătățit certificarea IP, de la IP67 la IP68 (până la 2 metri adâncime pentru până la 30 de minute). Cântărește cu 3 gr. în plus, deși acumulatorul l-au făcut mai mic cu 58 mAh.

Ecran și sunet

Ca luminozitate urcă pe la 600 nits, destul de bine, dar nu la nivelul lui Xs Max ce se oprește pe la peste 700 nits, iar Xr atinge pragul a 625 nits (cel mai luminos IPS). Bineînțeles, avem un panel de foarte bună calitate, livrat de către Samsung și tunat de către Apple ca și culoare, dinamică etc. Culorile sunt naturale, fără a fi suprasaturate, cu TrueTone activat îți aduce culori fără pic de boost specific Super AMOLED-urilor, filtru pentru lumina albastră cu Modul Night, posibilitatea de a regla temperatura de culoare. Sunt ceva setări, dar nu la nivelul a ce oferă Samsung pe Note9.

Respectă standardele Dolby Vision și HDR10, aplicații în genul Netflix te impresionează prin culorile afișate (dacă nu ar fi și notch-ul în peisaj = perfect).

Sunetul cade în sarcina a două difuzoare: unul la bază și altul integrat în spațiul delimitat de notch. Mi s-a părut a fi peste Xr și Xs Max, în sensul în care la maxim are distorsiuni minime și suficient de mult bass. Nu ai nevoie de boxă wireless cu cele trei modele de la Apple. Căștile din pachet sunt pe port lightning, sunt ok și nu pot să spun că m-au impresionat, asta și pentru că nu împac cu forma lor ce se dorește a fi anatomică și nu prea este. Reglarea volumului se face din lateral stânga, taste dedicate, iar slider-ul pentru modul silențios se află la locașul său, în poziția cu care compania americană ne-a obișnuit.

Ecran – foarte bune, sunet – foarte bun. Fix ca iPhone X.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Apple A12 Bionic este realizat într-un proces de litografiere pe 7nm, cu șase nuclee din care 2 ce urcă la 2.5 GHz și alte 4 tactate la un maxim de 1.6 GHz, 4 GB de memorie RAM și 64 / 256 / 512 GB stocare. Am uitat să amintesc de GPU, dezvolat intern de tip 4-core.

Informații oferite de AnTuTu Benchmark pentru iPhone Xs;

Ce spune Apple că ar aduce noul CPU + GPU?

  • lansarea aplicațiilor cu până la 30% mai repede;
  • performanțe la nivel de GPU cu până la 50% mai bune;

De notat că matricea neurală este de tip octa-core și nu dual-core ca la iPhone X, că este capabil să realizez 5 trilioane de operații pe secundă raportat la 600 milioane operații pe secundă la Apple A11 Bionic.

Alt aspect important pentru geeks: Apple A12 Bionic are 6.9 miliarde tranzistori față de A11 Bionic și ai săi 4.3 miliarde tranzistori (7nm vs 10nm).

Ce contează pentru utilizator?

Încarcă aplicațiile și jocurile în mod rapid, experiență de utilizare fără compromis. Apple aduce și suport software pe o perioadă mai lungă de timp, acum sper să nu-l lovească peste 1 – 2 ani cu bateria ce se degradează etc.

Bloatware inexistent, majoritatea aplicațiilor cu care sosește din fabrică pot fi dezinstalate dacă nu sunt considerate a fi utile, nu doar dezactivate, ci direct dezinstalate.

Se descurcă impecabil și cu jocuri ce necesită putere de procesare din plin etc. De fapt, nu cred că sunt aplicații care să-l pună la lucru în mod real, are multă, multă putere de procesare, iar dezvoltatori de aplicații trebuie să aibă mai mult curaj.

Aplicații preinstalate pe iPhone Xs;

FaceTime, Calendar, Poze, Cameră, Mail, Ceas, Hărți (cât de slabe sunt hărțile Apple…, Google Maps sau Waze sunt neapărat de instalat), Notițe. Mementouri, Bursa, Videoclipuri, iTunes Store, App Store, Cărți, Sănătate, Locuință, Wallet, Configurări, Sfaturi, Podcasturi, Găsire iPhone, Găsire prieteni, Contacte, Fișiere, Watch, Utilitare (Reportofon, Busolă, Măsurare, Calculator);

Singurele aplicații ce nu merg a fi dezinstalate: Poze, Cameră, Ceas, Wallet, Configurări, Găsire iPhone, Safari (s-a pus praful pe el dacă-l comparăm cu Chrome). Apropo, rămân la ideea că aplicațiile Google funcționează mai bine pe iOS vs Android, cu mici excepții.

Interfața iOS 12.1 pe iPhone Xs;

Performanță

Rezultate foarte bune pentru procesorul hexa-core dezvoltat intern de către Apple.

Teste de benchmark rulate pe iPhone Xs;

Conectivitate

Urcă și iPhone-ul la conexiune gigabit prin agregare de spectru – 1024 Mbps la download prin LTE.Cat16, iar pe upload se păstrează vitezele de până la 150 Mbps. Știe 4G pe TDD și FDD-LTE astfel încât orice utilizator din România este acoperit.

Recunoașterea facială funcționează mai bine ca la iPhone X, recunoaște mai rapid și sunt puține situații în care-ți cere să introduci codul de deblocare. Alte elemente importante pe partea de conectivitate: Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, GALILEO și QZSS în ce privește localizarea (sistemul european devine din ce în ce mai important pentru noi, din 2019 se activează mai mulți sateliți, ca idee – smartphone-urile chinezești încep să aibă dual-GPS pentru localizare și mai precisă).

În notch se află senzorul pentru recunoaștere facială, unul dintre difuzoarele stereo, în lateral dreapta dați de butonul de power și slotul pentru nanoSIM (telefonul are suport și pentru eSIM, dar niciun operator autohton nu are vreun serviciu activ, cel puțin câte știu). La bază se află portul lightning ce funcționează și în rolul de jack ad-hoc + al doilea difuzor, una dintre grile este acolo pentru design. În stânga se află slider-ul pentru modul silențios și reglarea volumului.

Nu cred că are rost să mai specific cum funcționează gesturile swipe:

  • swipe scurt de jos în sus = ieșire pe ecranul de start;
  • swipe mai lung până la jumătatea ecranului = aplicații recente.

Power + volum up apăsat scurt = screenshot;

Power + volum down apăsat mai lung = oprire smartphone, S.O.S Urgențe.

Cameră foto și video

Avem fix setup-ul de pe iPhone Xs Max și iPhone X: 12 Megapixeli cu f/1.8, OIS și PDAF, dimensiune a pixelului de 1.4 microni + 12 Megapixeli tele cu f/2.4, OIS și PDAF + zoom optic 2x și dimensiune a pixelului de 1 micron, filmează la 2160p cu până la 60 fps și la 1080p cu până la 240 fps, sunet stereo, HDR. Camera frontală este de 7 Megapixeli cu f/2.2 și filmează la 1080p cu 60 fps.

Interfața camerei foto și video de pe iPhone Xs;

Apple joacă la siguranță cu acest ansamblu și se descurcă mai bine față de ceea ce am primit în 2017 la iPhone X. În low light, iPhone-ul preferă să ofere mai puține detalii, dar limitează aberațiile cromatice. Pe timp de zi se descurcă impecabil, dar cam asta putem spune despre majoritatea smartphone-urilor cu preț de peste 2500 – 3000 lei.

iPhone Xs și Xs Max sunt printre cele mai capabile smartphone-uri la nivel de cameră foto și video din 2018. Nu le consider direct cele mai bune, dar luptă pentru o poziție pe podium (indiferent ce spun studiile DxOMark).

Fără și cu  Modul Portrait activat pentru camera frontală;

Fotografii făcute cu iPhone Xs;

Autonomie

Bateria de doar 2658 mAh nu are cum să ofere minuni pe partea de autonomie, iar iPhone Xs nu trece pragul unei zile de dimineața până seară. Pe la 14.00 – 15.00 are nevoie să fie reîncărcat. Păcat că Apple nu se orientează spre a implementa un acumulator de minim 3000 – 3300 mAh la Xs și de peste 3700 – 3800 mAh la Xs Max, dar presupun că ar rămâne fără noutăți la generația viitoare.

În testul Gadget.ro a obținut 7h și 15 minute (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi).

În ce privește alimentarea cu energie electrică a avut nevoie de 2 ore și 35 minute spre a reîncărca acumulatorul de 2658 mAh.

Concluzii

 

iPhone Xs este pentru cei ce vor să facă pasul spre cel mai nou iPhone și sunt utilizatori de la iPhone 8 sau 8 Plus spre generațiile mai vechi. Prețul îl consider de-a dreptul uriaș și nu sunt sigur dacă-și merită costul de comercializare. Întradevăr, dacă ești fan iOS sau pur și simplu nu suporți Android, alternativa sigură este dată de Xs și Xs Max, l-aș băga la mijloc și pe Xr, deși ecranul chiar îl trădează pe mijlociu.

Apple a redus comenzile pentru furnizorii săi în ce privește tripleta formată din Xs, Xs Max și Xr și l-a readus la viață pe iPhone X. Cred că este un prim semn că până și utilizatorul de iPhone strâmbă din nas când vede costurile afișate. Am văzut destule reacții în social media, de la oameni ce nu au o problemă în a plăti peste 1000 euro pe telefon, dar pur și simplu, nu le vine să facă asta.

Cred că în 2019 o să vedem un reflux al prețurilor, asta după ce nici Samsung nu a rupt gura târgului cu S9, S9 Plus și Note9, dar deja și-a actualizat oferta comercială de le-a transformat în best-buy. La Apple cred că mai degrabă îl vor trage pe linie moartă pe Xr, iar pe Xs și Xs Max nu văd să le reducă prețurile prea curând, nu ar fi în linie cu politica lor și ar fi un prim semn că lucrurile nu stau bine deloc.

Apple cred că a întins plapuma prea tare cu Xs, Xs Max și Xr, iar răceala se întinde încet, dar sigur. Își vor păstra vânzările prin SUA și alte piețe dezvoltate, dar și acolo s-ar putea să vadă cum jucătorii Android le mai reduc din vânzări.

iPhone Xs nu-i rău deloc, din contră. Avem un telefon cu multă putere de procesare, cu o cameră foto bine calibrată, impresionează și la nivel de materiale video, cu software actualizat în mod constant, dar și este un mare dar, parcă prea scump. Înțeleg că telefonul a devenit un all-in-one: PC, cameră foto și video, player de conținut video și muzică, scanner etc, dar aproape 1200 euro…, iar în banii ăștia nici nu primești un amărât de încărcător rapid și Apple pune un charger de 5V / 1A, până și ultimul știft din China a trecut pe 5V / 2A. Lăcomia asrta trebuie să ajungă la un final, iar pentru Apple ce refuză să mai ofere date legate de vânzările pe telefoane mobile s-ar putea să se fi atins acel prag.

PRO

  • design elegant;
  • ecran ce oferă o experiență de utilizare fără compromis;
  • sunet puternic, clar și cu suficient de mult bass;
  • hardware de top + software ce mizează pe simplitate și suport în timp;
  • cameră foto și video cu rezultate bune spre foarte bune;

CONTRA

  • autonomie modestă;
  • preț mare;
  • fără încărcător rapid în pachet la telefon cu preț de peste 1100 euro….

Solutie

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(19 din 62 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?