Soluții

Care sunt diferențele între caracteristicile și scenariile aplicațiilor între diferitele switch-uri serial?

Există switch-uri gestionabile L2 / L3, switch-uri Smart, switch-uri Easy Smart și switch-uri negestionabile în site-ul oficial TP-Link, acest articol va oferi un scurt rezumat al caracteristicilor și scenariilor de aplicare ale switch-urilor respective.

Switch negestionabil

Nu puteți configura switch-ul negestionabil, deoarece nu acceptă nici o interfață de configurare sau opțiuni de configurare. Este plug-and-play, deci trebuie doar să conectați direct computerul sau alte dispozitive de rețea la switch-ul negestionabil. Prin urmare, dacă nu aveți nevoie de funcții L2, dar trebuie doar să extindeți numărul de porturi Ethernet, switch-ul negestionabil este switch-ul corect pentru dvs.

Switch Easy Smart

Puteți utiliza utilitarul sau interfața Web (Web numai pentru TL-SG1016DE și TL-SG1024DE) pentru a gestiona switch-ul Easy Smart și pentru a configura setările de bază, cum ar fi VLAN, QoS și câteva caracteristici L2, cum ar fi LAG, Snooping IGMP și Port Mirroring. Dacă nu sunt necesare aplicații avansate, switch-ul Easy Smart ar trebui să fie cea mai bună alegere pentru dumneavoastră. În mod normal, un switch Easy Smart se găsește într-o casă, în SOHO sau în firmele mici.

Switch Smart

Switch-ul Smart poate fi gestionat prin interfața Web, Telnet, SSH și SNMP. Acesta suportă mult mai multe caracteristici L2 și un QoS mai bun decât un switch Easy Smart. În plus, switch-ul Smart acceptă funcții mai avansate precum protocolul ACL și Spanning Tree, dacă doriți să oferiți o soluție pentru o companie mică sau un coleg cu un preț mai mic, este dispozitivul indispensabil.

Switch gestionabil L2

Switch-ul gestionabil L2 are un port de consola pentru CLI (Command Line Interface), are toate căile de administrare și caracteristicile avansate pe care switch-ul Smart le are, în plus, switch-ul gestionabil L2 are caracteristici abundente VLAN și Multicast, precum și cluster pentru stivuire logică și securitate a rețelei Inclusiv 802.1X și binding IP-MAC. Deci, puteți utiliza switch-ul gestionabil L2 pentru a construi o rețea de reziliență și disponibilitate sau chiar pentru a crea o mică rețea de acces ISP.

Switch gestionabil L3

Switch-ul L2 poate funcționa numai în Layer 2 – Data Layer Link al modelului OSI. Switch-ul Layer 3 are câteva funcții L3 la fel ca un router tradițional – rutare statică, protocol de rutare precum OSPF și ECMP, protocol de rutare multicast și releu DHCP.

În comparație cu un router tradițional, switch-ul L3 are costuri mai mici, dar performanțe mai bune în viteza de rutare a pachetelor, deoarece switch-ul Layer 3 trasează pachetele prin hardware-ul său – ASIC în loc de CPU, odată ce a învățat adresa IP, va transmite pachetele prin portul respectiv astfel reducând timpul. Este folosit în principal în stratul central al unei rețele de afaceri mijlocii, oferind o performanță mai bună de switching hardware în rutare.

[mai mult...]

Switch cu management

Am adunat aici cateva din caracteristicile specifice switch-urilor cu management.

Switch cu management

Hardware

De obicei pe panoul frontal al switch-ului sunt:
– N porturi Ethernet (uzual 10/100 Mbps)
– portul consola (port serial pentru configurare folosind CLI)
– unul sau mai multe porturi Gigabit Ethernet pentru conectarea switch-ului la un port Ethernet de banda larga (backbone)
– unul sau mai multe sloturi pentru utilizarea unui transceiver mini-GBIC pentru conexiunea prin fibra optica la backbone

Configurarea

acestor switch-uri se poate face prin:
– pagina web de configurare, accesand cu un browser adresa IP a switch-ului
– Command Line Interface (CLI), folosind o conexiune intre portul serial al calculatorului si portul serial din switch, si aplicatia Hyper Terminal cu datele de configurare furnizate de producatorul switch-ului
– conectarea la switch printr-o sesiune Telnet, din linie de comanda tastati:

telnet adresa_IP_switch

VLAN

O retea fizica poate fi impartita in mai multe subretele logice independente, numite VLAN-uri. Calculatoarele dintr-un VLAN pot fi conectate in switch-uri diferite din reteaua LAN.

Switch-urile care folosesc VLAN-uri creaza o impartire a retelei in domenii de broadcast separate dar fara a avea problemele de latenta ale routerelor, fiind si mai putin costisitoare decat acestea.
Device-urile nu pot comunica direct intre ele daca nu apartin aceluiasi VLAN decat daca traficul trece mai intai printr-un router.

VLAN-urile pot fi formate din:
a) grupuri de porturi
Aceste VLAN-uri se compun dintr-un grup de porturi. La inceput aceste porturi puteau fi numai din acelasi switch, ulterior a doua generatie a permis includerea intr-un VLAN a porturilor din mai multe switch-uri.

Dezavantaje:
– acelasi port nu poate fi inclus in mai multe VLAN-uri
– cand un device este mutat dintr-un port in altul al switch-ului, administratorul retelei va trebui sa refaca configuratia VLAN-ului

b) grupuri de adrese MAC
Acest tip de VLAN are avantajele si dezavantajele sale.
Avantajul este ca la mutarea unui device dintr-un loc in altul administratorul nu va trebui sa reconfigureze VLAN-ul iar dezavantajul este ca initial toti userii trebuie inclusi intr-un VLAN.

Caracteristicile VLAN-ul sunt:
– este unidirectional, el controleaza doar traficul de iesire
– asigura izolarea si securitatea intre clienti. Daca este bine configurat, VLAN-ul previne ca un client sa acceseze resursele de retea ale altui client din acelasi LAN.
– creste performantele retelei prin limitarea broadcasturilor intr-un domeniu de broadcast logic, mai mic. In retelele fara VLAN-uri toate pachetele de broadcast ajung la fiecare port.

Static MAC Forwarding

O adresa MAC statica este cea introdusa manual in tabela adreselor MAC.
Cand stabiliti o regula de adresa MAC statica de fapt stabiliti pentru un port o adresa MAC statica, astfel este redusa nevoia de broadcasting.
Static MAC Forwarding impreuna cu Port Security permit doar computerelor cu adresele MAC aflate in tabela pentru un port sa acceseze switch-ul.

Filtering

Port Filtering filtreaza pachetele bazate pe adresa MAC si un grup VLAN, astfel se asociaza adresa MAC sursa/destinatie cu un numar de identificare VLAN (la care adresa MAC apartine).

Spanning Tree Protocol

Asigura redundanta cailor si previne buclele nedorite cauzate de multiple cai active. Pentru functionarea corecta a retelelor Ethernet trebuie sa existe doar o singura cale activa intre doua statii.

STP defineste o structura arborescenta care dispune toate switch-urile intr-o retea extinsa fortand anumite cai redundante in starea blocata. Daca un segment al retelei din Spanning Tree devine nedisponibil algoritmul STP-ului reconfigureaza arhitectura structurii arborescente.

STP a fost standardizat de IEEE802.1D.Informatiile privind STP sunt transportate in frame-uri speciale de date numite Bridge Protocol Data Units (BPDU). BPDU sunt schimbate frecvent in retea si fac ca switch-urile sa activeze sau sa inhibe porturile necesare. Cand un device este conectata la un port al switch-ului nu va incepe imediat sa transfere date pana cand nu este determinata topologia retelei.

Bandwidth Control

defineste latimea de banda maxima permisa pentru traficul de intrare si/sau de iesire pe un port.
Ingress Rate specifica latimea de banda maxima pentru traficul de intrare pe un port.
Engress Rate specifica latimea de banda maxima pentru traficul de iesire pe un port.

Broadcast Storm Control

limiteaza numarul de frame-uri broadcast care pot fi memorate in bufferul switch-ului sau trimise afara din switch. Frame-urile broadcast care sosesc cand bufferul este plin vor fi aruncate. Activand aceasta facilitate se reduce traficul broadcast care va sosi in retea.

Pachetele broadcast sunt trimise de un device adresei de broadcast, fiind o operatie normala intr-o retea. De exemplu retelele IP folosesc broadcastul pentru rezolvarea adresei de retea folosind Address Resolution Protocol (ARP).

Mirroring

Port mirroring permite copierea traficului pe un port mirror (oglinda) pentru a putea examina traficul, diagnostica sau depana fara interferente cu portul copiat.

Link Aggregation (trunking)

este gruparea unor porturi fizice intr-unul logic de capacitate mai mare. In situatia in care o singura conexiune de mare capacitate este scumpa pot fi folosite mai multe conexiuni de mici capacitati, agregate. Avantajul acestei agregari este ca in cazul in care este nevoie de o conexiune mai mare nu este nevoie de un alt echipament ci doar de adaugarea de noi porturi in grupul trunk.

Standardul IEEE802.3ad descrie Link Aggregate Control Protocol (LACP), protocol care creaza si asigura managementul pentru grupurile trunk.

Port Authentication

IEEE802.1x este un protocol de autentificare extins care permite suport pentru RADIUS, pentru profilul userului centralizat si managementul conturilor intr-un server RADIUS.
Autentificarea RADIUS este un protocol utilizat pentru autentificarea userilor folosind un server extern in locul unui device intern cu baza de date a userilor care este limitata la capacitatea memoriei device-ului, astfel fiind posibila validarea unui numar nelimitat de useri de la o locatie centrala.

Port Security

permite doar pachetelor cu adresa MAC invatata dinamic si/sau adresa MAC statica configurata sa treaca prin switch.
Pentru securitate maxima pe port activati Port Security, dezactivati Address Learning si configurati adresa sau adresele MAC statice pe port.
Nu este recomandat sa dezactivati si Port Security si Address Learning deoarece vor rezulta multe broadcasturi.

Queuing Method

ajuta la rezolvarea degradarii performantelor in situatia unei congestii in retea. Metoda asezarii intr-o coada permite configurarea algoritmilor pentru traficul de iesire.

Static Route

spune switch-ului cum sa forward-eze traficul IP cand configurati parametri TCP/IP manual.
Pentru o anumita destinatie se introduce adresa IP a retelei destinatie, Subnet mask si Gateway-ul care va forward-a pachetele la destinatie. Gateway-ul trebuie sa fie un router in acelasi segment cu switch-ul.
Metric este costul transmisiei d.p.d.v. al rutarii. IP routing utilizeaza contorizarea hop-urilor pentru masurarea costului. Minimum este 1 cand este direct conectat la retea iar maximum este 15.

Dezavantajul utilizarii rutelor statice este ca in cazul aparitiei unei nefunctionari in retea ruta afectata nu va functiona pana cand nu va fi initiata manual o alta ruta de catre administrator.

MAC Table

prezinta cum vor fi forward-ate pachetele sau filtrate prin porturile switch-ului.

Tabelul contine:
– adresa MAC a device-ului
– VLAN-ul care-l contine
– portul asociat
– modul in care este adaugata adresa MAC: dynamic (invatata de switch) sau static (introdusa manual in Static MAC Forwarding)

ARP Table

Address Resolution Protocol (ARP) este protocolul folosit pentru a face corespondenta dintre adresa IP si adresa MAC (adresa fizica a device-ului).

Cand un pachet destinat unui device din reteaua locala este primit de switch se cauta in tabela ARP si daca adresa este gasita pachetul este trimis device-ului destinatatie.

Daca nu se gaseste o inregistrare pentru adresa IP, ARP-ul trimite catre toate device-urile (broadcast) cererea. Switch-ul pune in campul expeditor propria adresa MAC si adresa IP si pune in campul destinatar adresa IP cautata iar pentru adresa MAC completeaza cu 32 caractere “1”. Device-ul care raspunde inlocuieste adresa de broadcast cu propria adresa MAC, face rocada intre expeditor si destinatar si transmite raspunsul direct masinii solicitante. Tabela ARP se update-aza si trimite pachetele adresei MAC care a raspuns.

[mai mult...]

Totul despre routere si functionalitatea lor

Te-ai gandit vreodata ce poti face in cazul in care ai un router care nu mai este eficient, iar tu ai nevoie sa fii conectat la internet? Deseori oamenii nu isi mai pun aceasta intrebare, deoarece se gandesc la faptul ca nu se poate intampla asa ceva intr-o tara cu un internet bun si conexiuni foarte stabile. Pe de alta parte inevitabilul se poate produce oricand, de aceea in paragrafele de mai jos am sa-ti descriu cat de importante sunt routerele si ce trebuie sa faci atunci cand router-ul tau nu mai este functional.

Mai intai de toate trebuie sa-ti alegi un router specific nevoilor tale. Iar aici ai posibilitatea de a alege intre cele 3 mari categorii: routere individuale, routere pentru companii si routerele wireless.

  •  Routerele individuale – se folosesc pentru conectarea utilizatorilor individuali sau a firmelor mici la serviciile de internet prin cablu, DSL sau la acele retele de cartier, iar acest lucru se poate intampla deoarece se folosesc routere de mici dimensiuni si nu foarte puternice. Cele mai multe dintre aceste routere au inclus si un switch, iar printre aceste routere puteti gasi si routere ce pot suporta si conexiuni wireless, mai ales prin reteaua Wi-Fi. Ceea ce este si mai interesant la acest tip de routere este faptul ca indiferent cate calculatoare se pot conecta la el, routerul transforma adresele acestora intr-o singura adresa IP publica prin NAT. Iar acest lucru apare pe internet ca si cum acea micuta reatea de calculatoare sa fie cunoscuta ca un singur calculator, o singura adresa IP unica.
  •  Routerele pentru companii – in general companiile folosesc toate tipurile de rouatere, dar si routere foarte puternice. Iar aceste routere puternice se gasesc deseori in centre de cercetare si bineinteles in cadrul companiilor de telecomunicatii. Companiile ce au o raspandire geografica mare se folosesc de obicei de un model de achizitie a routerelor cutrei nivele: acces, distributie si nucleu.
  • Routerele wireless – sunt cele mai raspandite si in acelasi timp cele mai folosite. Acest tip de routere fac posibila conectarea anumitor dispozitive precum laptopuri, tablete, calculatoare tip desktop sau telefoane smart la reteaua de internet.

Cum cele mai cunoascute sunt routerele wireless majoritatea populatiei alege un astfel de produs. Dar uneori problemele nu sunt provocate de router, ci de acel cablu fibra optica, pe care multa lume nu prea il ia in seama. Cel putin o parte din oameni au fost obisnuiti sa spuna chiar asa: „aaa, un cablu”, dar de cele mai mute ori se uita importanta acestui cablu.

In plus de asta nu mai sunt persoane interesate de functionalitatea acestora, cat si de siguranta lor, iar la un moment dat se trezesc ca nu se mai pot conecta la Internet. Si totusi daca se intampla sa ai o astfel de problema – sa nu te poti conecta la internet – in afara de verificarea router-ului, indiferent de tipul lui, te sfatuiesc sa iei in calcu si berificarea cablului tau. Daca nu faci acest lucru este posibil ca atunci cand iti schimb router-ul, nici cel nou sa nu poata fi functional.

[mai mult...]

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom. Majoritatea companiilor de telecomunicatii din tara noastra ne ofera (de cele mai multe ori), odata cu contractarea unui abonament de internet, si un router „cadou” ce ar trebui sa ne asigure o conexiune la internet la cat mai multe device-uri, fie ele conectate prin cablu sau wi-fi.

Din pacate, aceste routere oferite de companiile de telecomunicatii nu sunt suficient de performante pentru a-si face treaba, iar utilizatorii sunt nevoiti sa-si cumpere altele. In majoritatea cazurilor, utilizatorii sunt nevoiti sa pastreze contectate doua echipamente in casa (primul este cel oferit de provider si transforma converteste semnalul de fibra pe cablu utp, iar ce de-al doi-lea este cel cumparat de client, pentru a-si conecta mai multe calculatoare sau pentru a avea o viteza mai mare pe wi-fi).

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom

Aproape toti providerii de internet din Romania folosesc conexiuni PPPoe iar in momentul in care trebuie sa configuram un router, avem nevoie de userul si parola oferite la incheierea contractului.
In cazul in care nu mai cunoasteti userul si parola, puteti contacta operatorul de internet pentru a va furniza datele de conectare.

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom (TP-Link)
Pentru a configura un router TP Link, trebuie sa conectam cablul gasit in pachet in unul dintre porturile lan ale routerului si in pc, conectam de asemenea routerul TP-Link (portul WAN) la portul LAN al echipamentului de la provider. Deschidem browserul si accesam in bara de adrese, adresa 192.168.0.1 sau adresa 192.168.1.1 (diferite de la un model la altul). In momentul in care se va stabili o conexiune, ni se va cere un user si o parola. Acestea sunt „admin” si „admin”.

Dupa autentificare, ni se va deschide meniul routerului unda va trebuie sa configuram conexiunea. Pentru o configurare cat mai usoara, recomand optiunea „Quick setup”. Iata care sunt pasii de configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom pe routerele TP-Link:

  • Ne logam in meniul routerului cu userul si parola „admin/admin”;
  • In meniu, pe partea stanga, selectam Quick Setup;
  • In lista de conexiuni, selectam PPPoE si apasam pe butonul next;
  • In campul „Username” completam numele de utilizator oferit de providerul de internet. In campul „password”, completam parola iar in campul „Confirm password” reintroducem parola si apasam „next”;
  • In fereastra aparuta, modificam campul de la „wireless network name” (va fi numele retelei wi-fi);
  • La „Security” bifam WPA2-PSK si in acel camp completam parola de la wi-fi. Daca routerul dual-band (2.4Ghz si 5Ghz) atunci repetati procesul si la 5Ghz;
  • Selectam butonul next si routerul se va restarta automat. Dupa restart, acesta ar trebuie sa fie setat si configurat.

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom (D-link)

Pentru procesul de configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom (D-link) este nevoie sa conectam cablul de internet de la provider in portul WAN (scrie sub port) si cablul gasit in pachet se conecteaza intr-unul dintre porturile ramase libere pe router si in pc. Pentru a incepe configurarea, trebuie sa deschidem browser-ul si sa scriem in bara de adrese ip-ul 192.168.100.1 si sa apasam enter.

Ni se va cere un username si o parola. La Username completam cu admin iar la parola lasam necompletat. Apasam butonul login si ni se va deschide meniul routerului.  Iata care sunt pasii de configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom pe routerele D-Link:

  • In partea de sus a paginii selectam butonul „Setup”. In urma acestei ferestre, apasam butonul next;
  • Ni se va deschide o lista cu tipurile de conexiuni pe care le putem folosi pe router. Selectam PPPoe si apasam butonul „next”;
  • In fereastra aparuta trebuie sa completam numele de utilizator predate de catre furnizor, parola si reintroducerea parolei dupa care apasam „next”;
  • In fereastra urmatoare, completam la campul „SSID” numele retelei wi-fi;
  • La campul „Wireless security” selectam WPA/PSK/WPA 2 PSK AES si introducem parola de la wi-fi;
  • Apasam butonul next, urmat de butonul finish;
  • Routerul se va restarta iar acesta va fi setat si configurat.

Configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom (Tenda)

Pentru procesul de configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom (Tenda) este nevoie sa conectam cablul de la providerul de internet in portul WAN si cablul din pachet in portul LAN si in calculator.
Dupa ce am rezolvat problema cu cablurile, deschidem un browser si tastam in bara de adrese 192.168.0.1 dupa care apasam enter. Ni se va cere un user si o parola si introducem admin/admin si apasam butonul OK. Iata care sunt pasii de configurare:

  • Pe pagina actuala selectam PPPoE, la „PPPoE” introducem numele de utilizator oferit de provider iar la „PPPoE” introducem parola;
  • In aceeasi fereastra introducem parola pentru WI-FI in campul „Security Key”, urmat de butonul OK.
  • Dupa reincarcarea paginii, selectam tab-ul Advanced iar la Connection Status statusul va fi Connected daca setarile au fost facute corect.

Configurare ZTE H298N in reteaua RCS – RDS

Pentru configurarea routerului wireless primit de la RCS – RDS trebuie sa accesam interfata de administrare (192.168.1.1); userul este user iar parola este digi.

Accesam Network – WAN – WAN Connection – aici introducem informatiile de conectare la internet (username-ul si parola PPPoE primite de la RCS – RDS).

In cazul in care intampinati probleme in procesul de configurare router pentru internetul de la RDS/UPC/Telekom, nu ezitati sa postati un comentariu mai jos si veti primi ajutor. De asemenea, daca aveti un alt model de router, postati un comentariu si vom actualiza lista cu acel model.

Configurare conexiune PPPoE cu username si parola pe router Asus WL-520gC 

Configurarea routerului Asus WL-520gC ar trebui sa se faca urmand acesti pasi:

Dupa ce a fost montat routerul, a fost alimentat si conectat PC-ul la un port LAN al routerului, ne asiguram ca am selectat sa obtinem setarile IP in mod automat (Control Panel/Settings – Network Connections/Network and Internet – Change adapter settings – pe Local Area Connection/Ethernet apasam click dreapta – Properties – selectam Internet Protocol Version 4 – Properties – aici bifam Obtain an IP address automatically si Obtain DNS server address automatically).

Mai departe, dupa ce computerul si-a luat IP din reteaua locala, accesam in browser IP-ul 192.168.1.1 (interfata de administrare a routerului Asus WL-520gC) si ne logam folosind username-ul admin si parola admin. Pentru configurarea rapida, selectam Quick Setup – selectam fusul orar si selectam Next – PPPoE si selectam Next – selectam Cable Modem or other connection that gets IP automatically – selectam ADSL connection that requires username and password si introducem username-ul si parola oferite de catre furnizorul de internet.

[mai mult...]

Cum poţi trimite fişiere de până la 100 MB cu Yahoo Mail

Deşi Gmail este serviciul meu preferat de mail, trebuie să recunosc că Yahoo dă în ultima vreme un răspuns frumos şi o replică care ar trebui să-i îngrijoreze pe inginerii Google. Şi merită toate laudele pentru acest lucru. În fond, concurenţa nu poate fi decât benefică utilizatorilor.

Gmail adaugă la anumite intervale de timp diverse facilităţi. Tactica celor de la Yahoo, pe de altă parte, este de a-i lăsa pe alţii să facă treaba în locul lor. Mai precis, Yahoo Mail include diverse aplicaţii care îşi au originea în site-uri externe. Sub lista de foldere a fost adăugată o secţiune numită Applications. De acolo pot fi accesate serviciile externe integrate în Yahoo Mail.

Drop.io

Yahoo Mail Unul dintre aceste servicii, disponibile în Yahoo Mail ca aplicaţie, este Drop.io. La origine Drop.io este un serviciu Web care permite trimiterea unuia sau a mai multor fişiere care să aibă dimensiunea maximă de 100 MB. Până aici nimic extraordinar. Însă, cuplat cu serviciul de mail al celor de la Yahoo, Drop.io face din Yahoo Mail cel mai generos serviciu de mail pe partea de ataşamente. În altă ordine de idei, cu ajutorul Drop.io, din Yahoo Mail se pot trimite ataşamente de maxim 100 MB.

Cum procedezi

În lista de aplicaţii de sub folderele din Yahoo Mail trebuie să dai click pe “Attach Large Files“. Dacă nu ai mai accesat până acum această aplicaţie, îţi va fi cerută confirmarea pentru adăugarea aplicaţiei la Yahoo Mail. După confirmare vei avea acces la funcţiile Drop.io.

Yahoo Mail

Pentru a adăuga fişiere apelezi la butonul Select Files. Alegi fişierele dorite şi confirmi apăsând butonul Open. Indicatorul de spaţiu îţi va indica cât măsoară fişierele selectate şi câţi MB mai ai la dispoziţie. După ce ai făcut selecţia apeşi butonul “Upload and Compose E-mail”. Când upload-ul fişierelor va fi complet, se va deschide automat fereastra de compunere a mesajului. De aici nu mai trebuie decât să scrii mesajul şi să dai Send.

Yahoo Mail

Avantaje

Dincolo de faptul că poţi ataşa 100 MB la un singur mesaj, această abordare are şi alte avantaje. În primul rând, poţi trimite aceste ataşamente mari pe orice serviciu de mail, nu doar pe Yahoo. Practic, fişierele ataşate sunt stocate pe serverele Drop.io. De aceea, nu contează că serviciul de mail pe care se trimite mesajul nu acceptă ataşamente atât de mari. Poţi trimite fără nicio problemă de pe Yahoo Mail pe Gmail, Hotmail sau orice alt serviciu similar.

Gmail

Un alt avantaj este faptul că Drop.io poate deschide formatele comune de fişiere. De exemplu, dacă trimiţi melodii, destinatarul le poate reda direct din Drop.io, fără să le descarce. De reţinut însă că fişierele trimise prin Drop.io nu sunt stocate decât 30 de zile. După această perioadă, acestea sunt şterse.

Yahoo Mail mai beneficiază şi de alte aplicaţii interesante, în afară de Drop.io, aplicaţii care se vor înmulţi în timp. Poate, într-un material viitor, vom prezenta şi alte aplicaţii de care pot beneficia utilizatorii Yahoo Mail.

[mai mult...]