Implementarea infrastructurii Redis Pe un server dedicat sau în orchestratorul curent (Swarm/K8s), se instalează instanța Redis. Se configurează parametrii esențiali în redis.conf:

1. Se definește limita de memorie RAM alocată (maxmemory 2gb).

2. Se setează politica de evicțiune pentru cazurile în care memoria se umple (maxmemory-policy allkeys-lru), asigurându-se astfel că intrările cele mai vechi și nefolosite sunt șterse automat pentru a face loc datelor noi.

Conectarea la nivel de aplicație (Backend) Se instalează biblioteca de client Redis corespunzătoare limbajului de backend utilizat (ex. redis-py pentru Python, ioredis pentru Node.js). Se stabilește conexiunea folosind un model de Connection Pool la inițializarea aplicației, pentru a menține conexiunile TCP deschise și a evita overhead-ul de conectare la fiecare request.

Implementarea modelului Cache-Aside la nivelul endpoint-ului Logica din controller-ul API-ului se modifică pentru a respecta secvențialitatea Cache-Aside:

1. La primirea unui request HTTP, aplicația generează o cheie unică bazată pe parametrii cererii.

2. Aplicația interoghează rapid Redis.

3. Cache Hit: Dacă rezultatul este prezent în memorie, acesta este returnat instantaneu către client (latență de sub 5ms).

4. Cache Miss: Dacă datele nu există, se execută interogarea standard pe baza de date (SQL).

Popularea cache-ului și strategia de invalidare După un Cache Miss, rezultatul preluat din baza de date SQL este scris automat în Redis și returnat clientului.

• Time To Live (TTL): Fiecărei chei scrise i se asociază o valoare TTL de expirare automată (ex. 10 minute pentru date dinamice, 24h pentru configurații statice).

• Invalidare activă: La endpoint-urile care modifică datele (operațiuni POST/PUT/DELETE), se inserează instrucțiuni pentru ștergerea directă a cheilor Redis corespunzătoare, garantând că la următorul GET, cache-ul va fi repopulat cu datele proaspete din SQL, eliminând riscul datelor învechite.