Alinierea partitiilor pe SSD din cmd

Configurare noua (How To)

Situatie

Desi avem un SSD, sistemul de operare se misca greoi sau intr-un benchmark, ne rezulta o viteza mica.

 

Solutie

Pasi de urmat

Inainte de a urma pasii de aliniere trebuie sa fim siguri ca avem modul AHCI activat din BIOS. Daca nu este aceasta optiune activata, SSD-ul va functiona cu viteze foarte mici si se poate strica mult mai repede. Modulul AHCI activat face ca SSD-ul sa poata apela TRIM.

Cum aliniem corect partitiile de pe SSD?

Cei care au facut stick-uri bootabile cu Windows vor recunoaste comenzile pentru ca sunt aproximativ la fel, pana intr-un moment.

Va trebui sa deschidem RUN (tasta windows+R) scriem CMD, apoi tastam diskpart exact ca in poza de mai jos.

Se va deschide o fereastra noua de comanda. Aici vom scrie list disk si vom observa ca ne vor aparea toate hardurile din calculator. In cazul meu sunt 3: doua de 1 TB normale si un SSD Intel 120.

Daca este sistemul de operare pe acel SSD mai mult ca sigur va aparea ca Disk 0. Pasul urmator este deja incercuit in poza de mai sus, adica vom scrie select disk 0. Daca in dreptul hardului ar fi fost o alta cifra, am fi pus select disk cifra respectiva. Acum, ca am selectat partitia, va trebui sa folosim comanda list partition. Aceasta ne ajuta sa aflam daca avem aliniate corect informatiile pe SSD.

Dupa cum observam, SSD-ul este de 111 GB reali + 350 MB system reserved pentru Windows. Insa pe noi ne intereseaza ceea ce scrie la Offset. Aici vom avea nevoie de putina matematica si trebuie sa verificam daca partitiile se impart la 4 si nu ne da cu virgula.

  • partitia 1 – 1024:4=256 – numar intreg, asa ca partitia este aliniata corect.
  • partitia 2 – 351×1024:4 – nici nu mai facem calculul pentru ca e multiplu de prima partitie, asa ca e aliniata corect si aceasta.

1 MB = 1024 KB, tocmai de aceea au aparut cifrele acelea mai sus.

Daca veti face calculul de mai sus si nu va da cum trebuie, adica sa fie un numar real, nu intreg, va trebui sa aliniati SSD-ul. Sau, poate, ati incercat un program de testare a vitezei de genul AS SSD Benchmark si ati observat o eroare SSD 31 K BAD. Si aceasta eroare apare tot din cauza ca nu sunt aliniate corect partitiile din SSD.

Cum se aliniaza partitiile de pe SSD

Vom avea nevoie de un DVD de boot sau de un stick, dar nu vom selecta instalarea, ci System Recovery Options. Exact ca in poza de mai jos:

Exact ca la aliniere, vom executa diskpart. Se va deschide iar o fereastra si vom scrie list disk, select disk 0 si apoi vom selecta clean pentru a sterge partitia disponibila.

Dupa ce avem rezultatul „DiskPart succeeded in cleaning the disk” va trebui sa aliniem SSD-ul. Acest lucru il facem cu comanda:

create partition primary align=1024

Ne ramane sa formatam partitia tocmai aliniata si sa o facem activa. Putem sa o formatam prin comanda

format quick fs=ntfs

In continuare vom scrie active ca sa activam partitia. Vom inchide diskpart cu comanda exit si apoi va trebui sa reinstalam sistemul de operare.

Tip solutie

Permanent

Voteaza

(9 din 21 persoane apreciaza acest articol)

Despre Autor

Leave A Comment?